Tot ce trebuie să știi despre un Termostat Smart Honeywell

Oricât de eficient și tehnologizat este sistemul de încălzire cu centrală termică, fără un “creier” care să administreze regimuri de încălzire și să execute comenzi, eficiența nu ar ajunge la capacitate maximă. Astăzi vei afla de ce un termostat smart Honeywell este mai mult decât potrivit sau recomandat pentru locuința ta și tot ce trebuie să știi despre capacitățile unui termostat modern și performant, smart. 

Termostat Smart Honeywell – Capacitățile unui termostat inteligent

Spre deosebire de un termostat obișnuit, utilizarea unui termostat Honeywell T6R de exemplu, te va ajuta să administrezi mult mai ușor întreg sistemul de încălzire fără să te mai îngrijorezi de ajustările zilnice sau săptămânale pe care în mod normal ar trebui să le efectuezi cu un termostat clasic. Mai mult decât atât, un termostat smart Honeywell ajută și la reducerea costurilor la energie, dar iată care sunt concret lucrurile pe care un astfel de termostat le poate face:

  • Control la distanță – Majoritatea modelelor de termostat smart Honeywell pot fi controlate de la distanță prin intermediul unei aplicații mobile. Această funcție poate fi extinsă până în punctul în care termostatul primește comenzi chiar și când utilizatorul se află la sute de kilometri distanță. Poți porni încălzirea când nu ești în apropierea termostatului sau poți efectua doar anumite ajustări ale temperaturii.
  • Customizarea programelor de încălzire – În funcție de numărul de programe de încălzire pe care un termostat smart Honeywell le poate administra, vei putea să creezi mai multe regimuri de încălzire în funcție de programul pe care îl ai și de timpul în care vei fi prezent fizic în locuință. Poți chiar lăsa termostatul să administreze singur totul pentru 7 zile consecutive.
  • Încălzire eficientă și reducerea costurilor – Un termostat Honeywell T6R poate face ajustări în funcție de modul în care a fost sistemul utilizat în trecut. Practic, termostatul știe când utilizatorul urmează să ajungă acasă și pregătește în prealabil sistemul de încălzire. Același lucru este valabil și pentru momentele când locuința urmează să rămână goală, iar sistemul va fi oprit.
  • Stil de viață liniștit – Un lucru bine știut de către utilizatorii de centrale termice este că în ultimii 2 ani, administrarea și grija costurilor consumului de gaze naturale sau energie a devenit o preocupare zilnică. Un astfel de termostat ajută enorm de mult pentru ca utilizatorul să primească o garanție că sistemul funcționează la cel mai bun randament posibil și că nu mai trebuie să schimbe temperaturile agentului termic zilnic. 

Tot ce trebuie să știi despre un Termostat Smart Honeywell

Termostat Honeywell T6R – Cea mai bună recomandare de termostat

Un termostat Honeywell T6R este varianta wireless, fără fixare în perete, cu suport pentru suprafețe plane, care poate fi așezat oriunde în locuință pentru a prelua informații ambientale cât mai eficient. Deși este un termostat care comunică integral wireless cu centrala termică, va avea totuși nevoie de alimentare electrică de la o priză.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci după instalarea unui termostat Honeywell T6R și a receptorului pentru centrala termică este să îl conectezi la internet pentru a putea fi controlat de la distanță prin intermediul aplicației dedicate gratuite Honeywell Home.

Honeywell Home este aplicația principală de control inteligent și securitate al tuturor dispozitivelor Honeywell. În această aplicație pot fi centralizate toate dispozitivele Honeywell din locuință. Începând de la camere video, termostate, umidificatoare, filtre de aer smart sau chiar sonerii pentru ușă. Toate pot fi controlate dintr-o singură aplicație, ceea ce reprezintă un avantaj pentru utilizatorii care aleg să folosească un termostat smart Honeywell.

Integrarea termostatului Smart cu Honeywell Evohome

Spre deosebire de Honeywell home care este doar o aplicație, Honeywell Evohome este un centru de comandă sau un sistem de zonare pentru controlul integral al tuturor elementelor care fac parte din sistemul de termoficare. De la cazane, pompe de căldură, încălzirea în pardoseală și nu numai. Toate pot fi administrate și optimizate folosind Honeywell Evohome. 

Mai mult decât atât, Honeywell Evohome Touch poate controla până la 12 zone diferite dintr-o locuință, cu 12 termostate ambientale Honeywell diferite. Iar eficiența poate fi dusă și mai departe deoarece Honeywell Evohome poate fi controlat și el din aplicație. Alte termostate de cameră compatibile cu Honeywell Evohome Kit sunt DTS92 și Honeywell T87RF. Acest controler multi-zonal excelent pentru casele inteligente sau pentru proprietarii care își doresc să aibă centralizate toate informațiile despre consumul de energie, temperatură și confortul termic al casei.

Tot ce trebuie să știi despre un Termostat Smart Honeywell

Caracteristici și Compatibilități cu Honeywell Evohome Kit

Honeywell Evohome nu este doar un mod prin care poți monitoriza și controla elementele sistemelor de încălzire. Tehnologia echipată pe acest sistem deblochează foarte multe opțiuni atât pentru companii și clădiri administrative, dar și pentru uz casnic și locuințe sociale. 

  • Honeywell Evohome este compatibil cu pompele de căldură ceea ce înseamnă că poate fi instalat chiar și în locuințe familiale pentru a guverna și monitoriza programe unde sunt prezent centrale termice, dar și arzătoare cu combustibili solizi
  • Advanced Load Scalling este un sistem patentat de către Honeywell foarte inteligent care într-un regim de funcționare al sistemelor de încălzire, înțelege care sunt nevoile unui sistem în funcție de temperaturile din fiecare zonă și ajustează puterea cazanului pentru ca acesta să funcționeze cât mai eficient, la putere cât mai mică.
  • Funcția smart de inteligență climatică a sistemului Honeywell Evohome se folosește de informațiile de temperatură extrase din mediul exterior și interior pentru a face ajustări corecte ale temperaturilor. Astfel, sistemul știe că trebuie să reducă temperatura agentului termic în diferite zone, dacă afară temperatura crește.
  • Honeywell Evohome poate administra și programe de încălzire, dar și programe de răcire fiind un sistem de monitorizare excelent pe tot parcursul anului.

De ce să îți montezi un Termostat Honeywell T6R

Revenim asupra termostatului Honeywell T6R deoarece mulți dintre utilizatorii și clienții cazanecentrale.ro își doresc sisteme mai eficiente, performanțe mai bune, confort mai mare și costuri reduse. Un termostat smart Honeywell și în special T6R este ales de majoritatea dintre ei din următoarele motive:

  • Design Simplu – Un termostat smart Honeywell cu o capacitate foarte mare de control, dar este foarte simplu de utilizat și administrat. Comenzile sunt simple, ecranul este foarte mare, iar informațiile sunt livrate pentru a fi înțelese de către oricine.
  • Programe de încălzire eficiente – Regimurile de încălzire pot fi programate chiar și pe 7 zile, iar fiecare zi poate avea 6 perioade de temperaturi ale agentului termic diferite. Chiar și un utilizator cu un program extrem de încărcat sau haotic are de câștigat de pe urma acestui termostat.
  • Capacitatea de conectare – Un termostat Honeywell fără fir T6R este compatibil cu majoritatea asistenților inteligenți pentru locuință începând cu Alexa sau Google Home și până la programele Apple.

Nu doar că îți oferă capacități foarte bune de administrare și monitorizare ale sistemului de încălzire, dar este și un bun augment pentru casele smart sau programele inteligente prin care o locuință poate fi mult mai eficientă din toate punctele de vedere. 

Unde se montează un termostat smart Honeywell

Nimic din ceea ce am precizat deja în acest ghid pentru termostatele Honeywell nu ar putea funcționa la capacitățile reale dacă termostatul nu ar fi montat și instalat corect. Nu uita să ții cont de lista următoare de criterii atunci când alegi zonele unde să amplasezi termostatul sistemului tău de încălzire:

  • Un termostat smart Honeywell nu trebuie montat niciodată în apropierea ferestrelor, în zone intens circulate, în băi sau bucătării, lângă uși, guri de aerisire și orice alte zone care ar putea influența termic valorile citite de către termostat.
  • În cazul în care vechiul termostat este înlocuit cu un termostat Honeywell T6R, acestea nu trebuie să funcționeze în tandem.
  • Citiți mereu instrucțiunile de utilizare și montaj ale unui termostat
  • Pentru un termostat smart Honeywell este posibil să ai nevoie de utilizarea aplicației atunci când încerci să setezi programele de încălzire sau să efectuezi prima pornire.

Termostat Smart Honeywell

Alte recomandări de termostate smart Honeywell

Honeywell T6R este un produs excelent cu foarte multe valențe pozitive și care oferă zeci de avantaje utilizatorilor, dar în magazinul nostru vei găsi și alte termostate foarte bune capabile să optimizeze randamentul și consumul energetic al sistemelor de încălzire. Iată câteva recomandări din partea echipei noastre:

Termostat Honeywell DT92

Dacă ai nevoie de o soluție inteligentă, dar și mai accesibilă din punct de vedere financiar, un termostat Honeywell DT92 îndeplinește foarte multe din toate caracteristicile și beneficiile menționate în paragrafele anterioare. Evident, cu anumite limitări, mai ales din punct de vedere al design-ului, dar este un adevărat dispozitiv tehnologic ce merită atenția fiecărui client cazanecentrale.ro

Vrei și alte recomandări? Verifică lista de mai jos și alege ceea ce ți se potrivește!

Alege inteligent

Din partea echipei noastre nu mai rămâne decât să îți oferim un sfat legat de alegerea pe care o vei face atunci când achiziționezi un termostat smart Honeywell. Ține mereu cont de capacitățile centralei termice și de ceea ce îți dorești de la sistemul tău de încălzire. Dacă ai nevoie de confort și randament, alege cu încredere un astfel de termostat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CONTACTEAZĂ-NE: