Dacă proprietatea ta aflată în curs de construcție sau de renovare are un coș de fum din inox și ceramică, cu siguranță îți dorești ca acesta să fie într-o stare perfectă de funcționare. Sistemele de încălzire cu hornuri adaugă un plus de personalitate locuințelor, fiind în același timp confortabile și funcționale.

Acest ghid îți va oferi informații complete cu privire la coșurile de fum din inox și ceramică. În acest mod, vei ști cum să faci o alegere înțeleaptă, dar și cum să te asiguri că hornul tău lucrează la capacitatea sa maximă.

Cum funcționează coșurile de fum din inox și ceramică?

Chiar dacă strămoșii noștri știau cât de important era să scoată fumul din casele lor, mult timp hornurile au reprezentat o dovadă a prosperității, ele fiind vizibile doar pe acoperișurile celor bogați. În rest, populația săracă apela la găuri în acoperișul sau zidurile caselor. Acolo unde existau, coșurile erau ineficiente și periculoase.

Începând cu secolul a XVIII-lea, cărămida a înlocuit lutul, hornurile și casele, devenind mult mai sigure.

Mișcarea ascendentă a aerului și a fumului de-a lungul hornului este numită tiraj. Acest fenomen este posibil deoarece aerul fierbinte din coș are o densitate mai mică față de cel rece, prezent în atmosferă. Astfel, fumul cald este tras în sus de curenții cu temperaturi mai scăzute.

Un coș de fum mai înalt produce are un tiraj mai ridicat, deoarece în interiorul său se află o cantitate mai mare de gaz cald și ușor. Totuși, puterea acestui tiraj este diminuată de fricțiunea din interiorul hornului și de tendința aerului de a se răci pe măsură ce se ridică.

Astfel, un coș înalt, dar murdar și izolat superficial prezintă un grad sporit de ineficiență în comparație cu un horn mai scund, dar bine construit. Izolația joacă un rol foarte important, deoarece menține fumul cald și reduce posibilitatea ca acesta să se condenseze și să formeze depozite de gudron.

Anatomia coșului de fum

Termenul de coș și horn sunt adesea confundați. Hornul reprezintă canalul înconjurat de zidărie, prin indermediul căruia produsele rezultate din combustie sunt eliminate în atmosferă.

Coșul de fum prezintă următoarele părți componente:

  • baza de preluare a condensului
  • fundația
  • cenușarul
  • tubulatura interioară
  • tuburi de șamotă care fac legătura între coș și instalația de încălzire
  • material pentru izolație; vata minerala bazaltică, fiind cea mai cea mai eficientă și mai des întâlnită
  • elemenți din beton
  • elemenți decorativi
  • guler horn
  • pălărie horn
  • accesorii, cum ar fi paratrăsnetul

Hornurile pentru coșurile din cărămidă sau ceramică au formă pătrată sau dreptunghiulară. Cele din metal sau inox sunt rotunde.

Pentru construcția coșurilor și a hornurilor se utilizează diverse materiale precum: oțel inoxidabil, beton, ceramică, argilă sau plastic. 

Care sunt etapele construirii unui coș de fum?

Înainte de a înălța un coș trebuie să iei în considerare anumite elemente, precum: înălțimea diametrul, poziția, forma și ramificațiile acestuia

Când ridici un coș de fum, trebuie să începi lucrarea de la sol în sus. Astfel, dacă ai nevoie de un coș pentru șemineu, vei porni construcția din partea de sus a șemineului.

Etapa #1 – Măsurători și verificări

Țevile de fum sunt disponibile într-o mare varietate de dimensiuni. Din acest motiv, este bine să executați măsurătorile necesare înainte de achiziție. Consultați broșura producătorului și luați în considerare sfaturile oferite de acesta. Dacă aveți nevoie de asistență, nu ezitați să contactați serviciul clienți.

Cu toate acestea, este necesară și verificarea echipamentului care generează fumul și agentul termic pentru a garanta că cele două sunt compatibile. Din această etapă trebuie să elimini riscurile de tiraj sau chiar factorii care ar reprezenta un risc pentru siguranța locuinței. Orice incertitudine în faza de verificări și măsurători este un semnal care trebuie să anuleze progresul și pentru a cere ajutor unui specialist.

Etapa #2 Baza și camera de ardere

Coșul trebuie construit pe o bază solidă pentru a asigura stabilitatea și siguranța sa pe termen lung. Dacă nu există deja o fundație sau un șemineu, este esențial să torni o placă de beton, asigurându-te că este nivelată și suficient de rezistentă pentru a susține greutatea coșului.

Construiește camera de ardere. Amestecă mortarul cu apă, până când primește consistența potrivită. Folosește o mistrie pentru zidărie pentru a întinde mortarul pe fiecare cărămidă în parte.

Lasă mortarul să se scurgă printre îmbinări, pentru a te asigura că acestea sunt bine realizate. Pe măsură ce construiești pereții coșului, asigură-te că zonele exterioare au același nivel și cărămizile sunt perfect aliniate.

Etapa #3 Ridicarea zidăriei 

Ridică hornul și zidăria exterioară. Dacă utilizezi plăci din lut sau ceramică pentru crearea hornului într-un coș de cărămidă, acestea trebuie poziționate pe măsură ce construiești partea exterioară. Poți insera din loc în loc garnituri metalice. Cele din beton se obțin prin turnarea materialului printr-un tub flexibil.

Etapa #4 Etanșarea

Adaugă tablă la baza coșului, în zonele în care acesta iese din acoperiș. Fixarea se poate realiza cu silicon, pentru a împiedica apa să pătrundă în casă.

Pălăria hornului trebuie să depășească cu cel puțin 5 cm peretele coșului și să aibă un canal de picurare pentru a ține apa departe de coș. Materialele recomandate pentru pălărie includ piatră sau beton. Acest element component al coșului de fum este important, deoarece reduce cantitatea de umiditate care poate coborî în horn, împiedică pătrunderea animalelor, a frunzelor și a crengilor.

Avantajele coșurilor de fum din inox

Principala caracteristică a coșurilor de fum din inox este durabilitatea excepțională. Mai mult decât atât, inoxul este și un material rezistent la coroziune. Deci, din acest punct de vedere, coșul de fum din inox câștigă deplasat lupta cu timpul și intemperiile.

Datorită naturii materialului, umezeala nu este absorbită, iar apariția fisurilor, crăpăturilor sau ruginii sunt și ele caracteristici speciale pe care un astfel de coș le conferă.

Cum sunt acestea folosite cel mai eficient? Fiind un material rezistent, inoxul și implicit coșurile de fum din inox sunt perfecte pentru sisteme de încălzire de generație nouă, precum centralele pe gaz sau peleți, care au preponderent temperaturi ceva mai mici decât altă categorie de sisteme din aceeași gamă.

Un alt avantaj este montajul destul de simplu, întreținerea este și ea destul de simplă, iar fabricanții și comercianții le vor oferi în diferite dimensiuni și mărimi.

Iar cel mai important avantaj pe care nu îl poți recunoaște decât dacă ești specialist este acela că un coș de fum din inox poate fi montat în sisteme deja existente fiind ușor de ajustat. Astfel, în cazurile de urgență sau la nevoie, coșul de fum este o adevărată soluție premium, eficientă și flexibilă.

Avantajele coșurilor de fum din ceramică

De cealaltă parte a balanței, coșurile de fum din ceramică sunt potrivite pentru sistemele cu temperaturi extreme, adică acolo unde se folosesc combustibili de mare tiraj precum lemnul sau cărbunii.

De o durabilitate crescută se bucură și ceramica fiind foarte rezistentă la eroziunea chimică, iar majoritatea celor care aleg astfel de coșuri le vor avea falnice pe case pentru mulți ani.

Unul dintre avantajele importante pentru care mulți dintre clienții noștri aleg coșurile de fum din ceramică este capacitatea sa de a reține căldura pentru mult mai mult timp, conferind un grad ridicat de eficiență energetică sistemului.

Evident, din punct de vedere estetic, ceramica va fi oricând o opțiune mult mai bună pentru cei care își vor dori să echipeze o clădire tradițională cu un sistem modern de încălzire. Din punct de vedere vizual, coșurile din inox nu s-ar potrivit pe clădiri vechi, istorice sau de patrimoniu.

Dezavantajele coșurilor de fum din inox

Pentru că sunt mai mult decât evidente, doar vom lista dezavantajele pentru a fi mult mai ușor de comparat pentru cei care vor să cumpere un astfel de coș.

  • Se deformează mai ușor la temperaturi mari
  • Dacă mediul este unul acid, precum acizii produși de arderea combustibililor, inoxul va coroda.
  • Coșurile din inox au un preț ceva mai ridicat decât restul produselor similare din aceeași gamă.
  • Durata de viață este mai scurtă, cu cât condițiile în care este folosit coșul sunt mai dure.
  • Frecvența sesiunilor de întreținere este mai mare decât în cazul altor coșuri de fum, mai ales în medii acide.

Dezavantajele coșurilor de fum din ceramică

  • Ceramica este un material foarte greu care cântărește foarte mult. În mod clar nu poate fi montat pe un acoperiș care nu poate rezista suficient de bine.
  • Deși coșurile de inox au un cost total mai mare, montajul este și el mai mare în cazul celor din ceramică deoarece este nevoie de un specialist calificat pentru instalare.
  • Șocurile mecanice pot provoca fisuri, iar schimbările bruște de temperatură pot și ele provoca deprecierea calității materialului.
  • Reparațiile pentru coșurile din ceramică necesită și cunoștințe, și materiale speciale, dar și tehnici corecte.
  • Instalarea coșului de fum din ceramică necesită mult mai mult timp.

Întreținerea corectă a coșului de fum din inox și ceramică

Un horn blocat este principala cauză a fumului care invadează o cameră, ca urmare a aprinderii focului în șemineu sau sobă. În acest caz, chemați o persoană sau firmă specializată în curățarea coșurilor de fum.

Lipsa aerului din cameră poate fi o altă cauză. În trecut, încăperile erau friguroase din cauza curenților de aer. Azi, camerele sunt mult prea bine izolate pentru un foc deschis, precum cel din șemineu.

Dacă focul nu are suficient oxigen, va atrage aerul în jos pe horn, iar încăperea ta va fi plină de fum. Pentru a preveni astfel de situații, construiește o aerisire într-unul din pereții adiacenți sobei sau șemineului.

Etape de întreținere

  1. Eliminarea particulelor de funingine și creozot sunt obiectivul etapelor de curățare. Acestea trebuie efectuate cel puțin o dată pe an, chiar înaintea sezonului rece.
  2. Inspecții regulate – Chiar dacă nu este momentul pentru o curățare, tot trebuie să știi dacă totul se află în condiții optime. Verifică-ți coșul de fum pentru fisuri, coroziune sau blocaje, mai ales dacă este vorba de cele din ceramică. Dacă e vorba de cele din inox, deformările ar putea fi un semn că este nevoie de o intervenție.
  3. Riscurile deteriorării apar și atunci când utilizatorul folosește combustibili care nu sunt potriviți pentru sistemul pe care îl au. Pentru a diminua riscurile, vă îndemnăm să folosiți doar combustibili recomandați de echipa de montaj sau producător.
  4. Coșurile de fum din inox au și garnituri, dar și coturi sau conexiuni. Acestea trebuie verificate în mod special pentru a te asigura că sunt etanșate. Scăpările de fum sunt un factor care trebuie eliminat.

Coșurile de fum din inox și ceramică adaugă o notă elegantă locuințelor. Instalate corect, permit casei tale să iasă din tiparele obișnuite.

Te invităm să vizitezi magazinul nostru online și să studiezi oferta variată de coșuri de fum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CONTACTEAZĂ-NE: