Înainte de a face o achiziție sau chiar o investiție importantă într-un termostat Salus, este foarte bine să știi de ce faci această investiție și care sunt avantajele care vin la pachet cu un astfel de dispozitiv. La un preț nu foarte ridicat, utilizatorii care au ales o companie precum Salus, au aflat că avantajele importante apar abia după instalare și după ce termostatul preia la propriu controlul inteligent asupra programelor și sistemelor tale de încălzire.
Termostat Salus – Ce știe să facă un termostat inteligent?
În timp ce termostatele par a fi ultimele pe lista dispozitivelor care au nevoie de inovații, un termostat Salus wireless va fi una dintre cele mai bune investiții mici care pe termen lung vor detrona orice alt dispozitiv din locuința dumneavoastră. Un termostat inteligent are rolul clasic de a determina care sunt parametrii de funcționare ai unui sistem de încălzire. Dar face acest lucru în funcție de mai mulți factori și în funcție de mai multe metrici extrase atât din mediul exterior cât și din cel interior.
Un termostat Salus iT500 este exemplul suprem care reprezintă toată gama de termostate inteligente din magazinul nostru, dar și din teritoriu. Fiind un termostat cu tehnologie avansată, acesta va putea fi controlat cu ajutorul telefonului, îți va oferi mult mai multe informații despre sistemul tău de încălzire și va crea programe de încălzire personalizate pentru modul tău de viață. Crește exponențial confortul în spațiul unde este instalat și te aduce mai aproape de viitorul tehnologizat la care visezi.
Iată ce trebuie să știi despre un termostat Salus iT500 înainte de a lua decizia bună de a-l cumpăra.
Un termostat Salus wireless funcționează ca o echipă de control al încălzirii
Înainte de funcții și parte de tehnologie, este extrem de important să știi cum îți va schimba un termostat Salus interacțiunea cu sistemul tău de încălzire. Chiar de la deschiderea coletului, vei vedea că numărul de componente este la fel de mic precum un termostat clasic. Doar că pentru un termostat Salus iT500 vei primi și un dispozitiv wireless a cărui funcție este de a comunicare cu serverele Salus. Astfel, termostatul va putea fi setat, optimizat și va putea comunica cu fiecare componentă a ecosistemului Salus.
Deci vei avea în primul rând un pachet tehnologic de ultimă oră la care se adaug un design impecabil. Un termostat Salus wireless digital, cu funcții de ecran tactil, cu un ecran complet negru, foarte asemănător cu un ecran performant sau o tabletă de mici dimensiuni. Aspectul său în camera locuinței este absolut uimitor. Numai un asemenea termostat Salus va crește aspectul și design-ul camerei tale. Doar cu o atingere a ecranului, termostatul Salus dezvăluie informații complete despre starea sistemului de încălzire.
De ce este acest Termostat Salus apreciat cu adevărat
Poți fi iubitor de tehnologie sau nu. Poți dori un design mai tehnologizat al locuinței tale sau nu. Dar cu siguranță vrei să trăiești mai confortabil, îți dorești să ai cât mai puține griji și repsonsabilități pe umeri, iar acest termostat Salus le îndeplinește pe toate.
Aplicație pentru iOS și Android este primul avantaj pe care îl menționăm și care în opinia noastră, revoluționează complet ideea de control al centralelor termice. Deși pe termostat poți vedea suficiente informații, aplicația inteligentă din Salus termostat duce totul la un alt nivel.
- Vei putea să controlezi termostatul de la distanță
- Vei ptuea să setezi programe de încălzire doar cu un simplu acces la internet
- Aplicația inteligentă din acest termostat Salus îți permite schimbarea din programe de 12 ore la 24 de ore
- Ai acces la modul de vacanță pe care îl poți programa cu mult timp înainte
- Poți seta programe săptămânale, de 7 zile, de 5 zile sau la intervale de 1-7 zile
- Tu alegi care sunt zilele de weekend în care centrala funcționează sau nu
- Odată salvate programele de încălzire, Salus termostat preia controlul
- Sisteme de programare termostat Salus Automat și În regim de economie de energie
Toate aceste lucruri pot fi setate chiar și fără să iei contact fizic cu termostatul. Mai mult decât atât, dacă ai uitat să închizi programele de încălzire, vei putea face acest lucru chiar și din alt oraș sau altă țară.
Exemple concrete ale eficienței unui termostat Salus IT500
Al doilea avantaj extrem de important care se va simți din primele luni de utilizare este economia la energie, dar și mai important decât atât, nivelul de Constanță și exactitate cu care un termostat Salus respecte consumul de energie și gaz lună de lună. Este foarte greu ca un utilizaator de termostat obișnuit să respecte programe fixe de încălzire. Este dificil să pornești și să oprești centrala mereu la aceeași oră pentru a verifica un consum real. Un termostat Salus IT500 se va ocupa el de toate aceste lucruri. Iată câteva exemple reale:
-
Administrezi mai multe case/locuințe în regim hotelier
Dacă urmează să închiriezi un apartament peste 48 de ore, este evident că nu vei ține căldura pornită mereu. Ceea ce poți face de la distanță este să pornești căldura cu 2 ore înainte ca oaspeții să ajungă la cazare. Vei putea face asta din propria locuință, de la distanță. Vei economisi energie, vei face impresie bună și nu va trebui să te deplasezi la locație.
-
Un termostat Salus îți oferă control într-un stil de viață haotic
Trebuie mereu să pleci de acasă pentru mai multe ore? Petreci mai mult timp plecat decât în interiorul locuinței? Sistemul de programare termostat Salus îți permite să setezi ore exacte la care să pornească încălzirea. Chiar și dacă ai un job de birou, vei putea seta ca centrala să pornească exact la minutul în care tu ai terminat programul. Cât timp conduci spre casă, aceasta se va încălzi.
Încheiem cu un rezumat al beneficiilor
Dacă mai ai nevoie de ultima picătură pentru a te convinge că un termostat Salus IT500 chiar este o alegere bună, iată un rezumat al avantajelor resimțite chiar de la începutul utilizării.
- Plătești mai puțin la facturi. Pentru că centrala funcționează doar când trebuie
- Confort crescut deoarece acest termostat Salus decide singur
- Vizualizare completă asupra sistemelor de încălzire
- Control de la distanță asupra sistemului
- Sisteme de urgență în cazul apariției unei defecțiuni
Aruncă o privire în categoria noastră de termostat inteligente cu control prin internet, termostate programabile fără fir, cu fir sau termostate pentru toate tipurile de sisteme.
Bună ziua poate controla o pompa de caldura chofu de 10 kw ,
Am un termostat Salus it500 pot sa leg la el doua centrale, una pe gaz si una pe peleti, sa functioneze cind jna cind alta?
Poate controla apa calda la centrala termica prin condensare?
Sigur ca da.