Primul termostat de ambianță a fost inventat în anul 1883, schimbând pentru totdeauna modul în care ne încălzim și răcim locuințele.
Investiția într-un termostat de ambianță nu este un moft, ci din contră o necesitate. Hai să vedem de ce este atât de util!
Motiv #1. Păstrează o atmosferă plăcută în casă indiferent de anotimp
Rolul unui termostat de ambianță este acela de a regla și menține temperatura dorită de tine în toate încăperile locuinței tale. Sistemul de încălzire este pornit sau oprit, deoarece temperatura variază de-a lungul unei zile.
Când aceasta scade sub un anumit nivel, senzorul din termostat declanșează comutatorul pentru centrală, care încălzește caloriferele și prin asociere întreaga casă. Dacă temperatura depășește un anumit nivel, termostatul oprește sistemul de încălzire, camerele păstrându-și ambianța perfectă pentru tine.
Motiv #2: Reduce considerabil factura pentru încălzirea centrală
Indiferent ce sistem de încălzire ai, acesta va funcționa doar atunci când este necesar, mulțumită termostatului. În plus, casa ta va fi mereu confortabilă, deoarece încăperile nu vor fi excesiv de calde sau de reci.
Dacă în timpul zilei casa este neocupată, deoarece întreaga familie este la birou sau la școală, energia utilizată pentru încălzirea locuinței se va consuma degeaba. Un termostat îți permite să programezi unitatea de alimentare, astfel încât să se oprească la o anumită oră și să pornească după-amiaza, înainte ca tu sau cei dragi ție să ajungeți acasă. În acest fel, vei economisi importante resurse de energie.
Motivul #3: Îți oferă posibilitatea să îți limitezi amprenta asupra mediului înconjurător
Un termostat de ambianță este necesar dacă îți dorești o locuință „verde”. În acest fel, vei utiliza strict energia de care ai nevoie, fără a mai face risipă. Știm cu toții că, din cauza consumului excesiv de produse și resurse, ne confruntăm cu probleme de mediu nemaiîntâlnite până acum. Dacă îți dorești să ajuți, dar nu știi exact cum, poți începe prin a-ți reduce amprenta asupra naturii. Instalarea unui astfel de aparat este un pas mic, dar eficient.
Motivul #4. Un termostat de ambianță este ușor de utilizat
Setările multiple îți permit să stabilești temperatura dorită pentru diferite ore ale zilei. Mai mult, poți alege niveluri diferite ale temperaturii pentru zilele în care ești la birou și cele în care stai acasă. Aceste setări pot varia în funcție de tipul de termostat, dar indiferent de model, vei beneficia de confort și vei economisi din bugetul destinat achitării utilităților.
Motivul # 5. Crește gradul de eficiență al locuinței
Prin instalarea unui termostat, mai ales al unuia programabil, reduci posibilitatea de deteriorare a obiectelor electrocasnice, ca urmare a lipsei de energie. În acest fel, îți păstrezi banii care ar trebui investiți în reparații.
Motivul # 6. Opțiuni de încălzire și răcire pentru diferite zone ale casei
Achiziția unui termostat reglabil, îți permite să alegi temperaturi diferite în funcție de camere. Astfel, încăperile mai des utilizate, precum camera de zi sau dormitorul vor fi mai bine încălzite, în timp ce debaraua sau camera de oaspeți vor avea temperaturi mai mici.
Din nou, vei utiliza energia în mod chibzuit, cu impact pozitiv direct asupra bugetului tău, dar și a mediului înconjurător. În plus, poți regla temperatura în funcție de preferințele fiecărui membru al familiei.
Dacă tu dorești să dormi într-o cameră mai răcoroasă, iar copiii tăi într-una mai călduroasă, problema se rezolvă repede cu un termostat de ambianță inteligent. Astfel, întreaga familie va dormi într-o atmosferă plăcută și liniștită.
Motivul # 7. Un termostat de ambianță inteligent este controlat de la distanță
În cazul în care temperatura se modică când tu nu ești acasă, nu trebuie să te întorci pentru a face ajustările necesare. Termostatele inteligente pot fi programate de la distanță, chiar de pe telefonul tău mobil. Această tehnologie asigură adaptarea sistemului de încălzire la programul tău și nu invers. Prin urmare, vei fi mai puțin îngrijorat/ă cu privire la facturile tale, chiar dacă ai uitat să fixezi temperatura înainte de a pleca la muncă sau într-un sfârșit de săptămână prelungit.
Instalarea unui termostat de ambianță îți aduce confort, eficiență, consecvență a temperaturii și economii importante.
Vizitează www.cazanecentrale.ro și studiază oferta noastră variată de termostate de ambianță.